Un om simplu și minunat, „Cloșcuță" sau „Bamse", pentru cei apropiați..... Așa era cunoscut în complexul studențesc Memo, din Brașov. Îl știa toată lumea - „Cine mă, Cloșcuță? - Aaaa, e nebunul ăla (frumos), din căminul 9! 

Cloșcuță era cel care aduna lumea la un loc. Era atât de simplu și lipsit de etichete sau clișee, încât se integra foarte ușor la orice petrecere, fie că era într-un restaurant fițos, fie la scara unui bloc. Deborda de fericire și de voie bună, astfel că, indiferent cât de proastă ți-ar fi fost ziua, după doar câteva minute de vorbă cu el, ți se lumina fața. Te lua în brațe și nu se sfia niciodată să-și arate empatia și emoțiile. Și-a dorit să devină Inginer Silvic, fiind un mare iubitor al pădurii.

Din păcate pentru noi, cei rămași aici, cineva, acolo sus, și-a făcut alte planuri cu el. La 33 de ani, a părăsit această lume, fiind personajul principal al unui teribil accident rutier. După aproape 10 ani de când ne-am despărțit, încă ne aducem aminte de fericirea din ochii lui, încă tremurăm când ne gândim la acea zi nefastă și nedreaptă, dar, în același timp ne bucurăm că l-am cunoscut. Ne bucurăm pentru momentele minunate petrecute împreună. Ne bucurăm pentru speranța pe care ne-a lăsat-o în suflet, el și mulți alții ca el. Mai avem șanse. Atâta timp cât vor exista oameni ca el, omenirea mai are șanse, indubitabil.

Te iubim, Cloșcuță!