Povestea soțului meu începe în anul 1963, atunci când pășește în această lume, la maternitatea din Câmpulung.

Crescut de bunica lui paternă de la o vârstă fragedă, și-a dorit întotdeauna o familie doar a lui, care să rămână unită la bine și la greu, și așa, împreună, i-am adus pe lume și i-am crescut cu multă dragoste pe cei doi copii ai noștri, Bogdan și Raluca.

A fost un soț și un tată iubitor, prezent, blând și implicat în viața de familie.

Fiica noastră spune că ea crede cu tărie că atunci când soțul meu a fost creat de divinitate, a fost cam așa: „Îl fac solid ca muntele, dar blând ca razele soarelui într-o zi de sfârșit de aprilie, să aibă părul creț și negru, dar zâmbetul viu și colorat precum culorile curcubeului, ochii să îi fie blajini și de un verde nefiresc, îi dau mâini puternice precum valurile mării într-o zi furtunoasă, dar delicate și protectoare precum este mama cu pruncul ei, îi dau căldură trupească pentru a fi el „sobița” soției și a copiilor pe care îi va avea, îl fac pofticios precum un copil atunci când vede înghetața, strecor și puțină încăpățânare pe lângă înțelepciune și inteligență, dar îl fac bun și iertător, iar cel mai important, îi dau o inimă cu putere de iubire infinită”.

A iubit muntele cu brazii lui verzi ca smaraldul și a adorat marea albastră cu nisipul ei auriu, pe care îi plăcea să-l simtă sub tălpi vara. Admira apusurile ce transformau cerul în culori de vis și parcă îi aud și acum respirația adâncă pe care o manifesta ca un gest de recunoștință că trăiește și că are ocazia să se bucure de natură și de miracolele ei.

A iubit florile și nu rata nicio ocazie să mai adauge încă un ghiveci din balconul apartamentului în care locuiam și care era prea mic pentru minunile lui, așa cum le numea, și pe care le îngrijea cu atâta dragoste și pasiune.

Pasiunea lui pentru plantat a mers mai departe și s-a extins la pomi fructiferi și alte plante producătoare de fructe. De unul singur, citind și informandu-l, a învățat cum să îngrijească afinii, tufele de zmeură, de mure, de coacăze, de agrișe și de aronia. Datorită lui, încă ne bucurăm de gustul extraordinar al zmeurei până târziu în toamnă și tot datorită lui am mâncat cele mai gustoase afine din câte pot exista.

I-a plăcut să citească, să cunoască și să fie informat despre tot ce îl înconjoară, plăcându-i să exploreze locuri noi.

Soțul meu a fost cel care a menținut echilibrul în familia noastră extinsă, plină de povești și caractere diverse, iar întâlnirile cu prietenii erau mereu cu râsete, el fiind un om glumeț și plin de viață, reușind să facă fiecare moment special.

Deși nu mai este fizic printre noi, îmi imaginez cum călătorește printre stele, admirând frumusețea universului așa cum admira odată apusurile, iar dragostea lui pentru noi ne însoțește oriunde mergem.

Marea cu valurile ei îmi amintesc de călătoriile noastre și de el, cum continuă să trăiască prin amintirile noastre.

Inima mea știe că indiferent în ce universuri ne aflăm, dragostea noastră va rămâne veșnic.

Îți mulțumim pentru tot, dragul meu, și aștept ziua când ne vom întâlni din nou.

Te iubim pentru eternitate!

Mami, Bobi și Ralu