Nu voi scrie aici despre realizările ei profesionale, despre date biografice sau alte asemenea, voi scrie doar despre mama mea, care ne-a părăsit pe 15 octombrie 2011, dar pe care o port în continuare tot timpul în suflet, cu care îmi imaginez conversații în care îi povestesc despre viața noastră, în care întreb ce ar fi făcut în anume împrejurări, încerc să mă compar cumva cu ea, dar nu ajung niciodată s-o egalez. Se zice că trăim încă atunci când cineva ne păstrează amintirea, iar amintirea mamei mele este încă vie în mintea multora. Îmi lipsește clipă de clipă…

Mama iubea Câmpulungul, un reper al copilăriei ei fericite și fără griji, locul multor amintiri frumoase alături de familie și prieteni, din păcate vremurile au făcut ca acel paradis al copilăriei să devină intangibil ani de zile. Și totuși, în ultimii ani ai vieții, mama a redescoperit Câmpulungul cu toate farmecele lui și s-a lăsat cucerită din nou.

Ce loc mai potrivit decât acolo pentru un copac în amintirea ei?