MĂMICA MEA DRAGĂ,

Am simțit de atâtea ori nevoia să-ți scriu, dar ocazia a venit abia acum, după 23 de ani de la despărțire.

- În primul rând, îți mărturisesc regretul meu că nu ți-am fost alături în ultima clipă și că te-ai aflat într-un pat străin, departe de casă și de mine. Aveam de gând să repar totul și să te aduc, din nou, la mine. Măcar ți-a fost alături Măriuța.

- În al doilea rând regret că, în ciuda asemănării noastre la chip și la suflet, nu ți-am mulțumit niciodată și n-am fost recunoscătoare cât ar fi trebuit.

- În al treilea rând, sufăr că nu ți-am mărturisit, verbal, iubirea și respectul pe care ți le-am purtat. Am știut că le-ai dedus din faptele mele.

- În al patrulea rând, regret că nu m-am ocupat de casa și pământurile lăsate. M-ai înțeles de ce (în prim-plan a fost dificultatea de a ajunge acolo, divergența cu coproprietarii).

Până la întâlnirea noastră, te asigur de toată dragostea mea, a mea și a familiei mele: Iulia și Laura, ambele doctorițe, așa cum știai.