Tati avea mâini calde și o inimă mare. Și cu inima aia mare iubea pădurea nespus, era refugiul lui, alinarea și locul unde își întâlnea Dumnezeul. E doar firesc ca un copac să ne cuprindă dorul și să îi poarte amintirea dincolo de noi.

 A muncit foarte mult, era priceput la toate și avea o mulțime de idei. A avut mereu puterea să se bucure de frumusețea naturii, iubea florile și animalele și era capabil să aducă o undă de optimism în orice împrejurare. Îi plăcea să călătorească și să descopere locuri noi și viziuni diferite, să se uite la meciuri și să gătească (gătea foarte bine și cu plăcere). A fost om: a greșit, a visat, a iubit, a sperat...

 A plecat prea devreme și știm că ar mai fi stat cu noi. Dar boala e boală și moartea nu cere permisiune. Sper doar că acum cutreieră munții și pădurile, liber, senin și fără durere.

 Te vom iubi mereu, tati! Ești parte din sufletul nostru.

 Fetele tale (Lili și Oana)