„Vine omul,

Stă oleacă,

Mai discută,

Dar și pleacă”.

Eu asta țin minte din copilărie și atunci am realizat că tu ai un simț al umorului pe care nu-l știam. Nu vorbeai mult, dar te făceai înțeles.

Te-am cunoscut mai bine târziu și mi-a marcat existența. Te credeam altfel, dar tu erai de fapt un om care ținea multe în el. Iar când mă gândesc acum la tine îmi vin în minte toate astea: buna dispoziție, smerenie, modestie, hărnicie, dărnicie nemăsurată, bunătate fără să se știe, singurătate într-o formă pozitivă, liniște, natură, înțelepciune, resemnare, acceptare, demnitate. Este uimitor câte mi-ai transmis chiar dacă nu vorbeam mult. Însă uneori, un gest, o privire, o strângere de mână spun mai mult decât cuvintele.

Ai fost protectorul nostru și te iubim, tata, pentru tot ce ai fost.

P.S. Spune-i mamei că o iubim și pe ea, știu că e bine și că îi simt prezența pretutindeni.

Eu și Livia vă iubim nespus și vă mulțumim pentru că ne-ați fost părinți pe acest pământ. Rămânem împreună pentru totdeauna!