Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.

DONEAZĂ →
Your Page Title

Băzăvan Tita-Daniela

1987 - 2015

Plantat cu dor în amintire de către David Băzăvan și Floarea Nedea

Pentru toți copiii din lume mami este MAMI. 

Este aerul și apa, este viața, este suport moral și emoțional, este tot. Este planeta unde un copil crește frumos și sigur pe el. Este cel mai magic, cel mai real, cel mai sigur loc unde poți să te refugiezi când ești fericit, când îți este frică, când afară tună tare și fulgeră de îți îngheață sângele în vene și în brațele lui mami este cald și liniște.

Mami este cel mai scump dar de la Bunul Dumnezeu, pe care dacă l-ai pierdut, chiar și la o sută de ani după, tot mami este, și viața ți se năruie precum castelele de nisip… daaar să ți se întâmple la patru ani și jumătate? Ce să mai zici? Cum treci peste? Nu, nu, nu se poate, chiar nuuuuu! Nimeni și nimic nu poate să o înlocuiască, MAMI este una. Era totul pentru copii, era totul pentru toți, mici, mari, știu că nu a vrut, știu că se ruga să mai trăiască, să mă facă mare și pe mine, David. Mă iubea mai presus de viața ei, eram pentru ea tot, dar m-am trezit într-o zi urâtă de iarnă fără de ea.. 

Am ajuns aici fără mami meu și nu există remediu pentru asta niciodată. Eu tot o ❤️ nu o voi uita niciodată, nu am uitat-o nici o secundă și îl ROG pe BUNUL DUMNEZEU să AIBĂ GRIJĂ de MAMI MEU!🙏🙏🙏😥😥😥😥❤️❤️❤️

Trimite un comentariu

Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!

Comentarii


  • Postat la data: 2024-08-04 10:13:47

    Ce trist! Atât de tânără! Un copil nu va uita niciodată câtă durere este în a-ți pierde mama.😓😓😓

Alte povești

FotografieMeragiu Ion

1945 - 2024

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieElena Manea

1958 - 2007

CITEȘTE POVESTEA →
FotografiePaul Ciobănelu

1939 - 2014

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieRoxana Diaconu

1976 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieKURKÓ ÁRON

1936 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieFănică Purice

1955 - 2004

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieGeorges Costa-Foru

1926 - 2004

CITEȘTE POVESTEA →

Plantează un copac

Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.

PLANTEAZĂ →

© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved