Din când în când, „se întâmplă” în această viață să fim martori ai unor evenimente bizare, dar care tocmai prin faptul că ne contrazic logica omenească, ele ne cheamă să ne asumăm fiecare după puteri, logica dumnezeiască.

Cred că acolo sus, Dumnezeu are nevoie de îngeri și cum nimeni nu este întrebat când și dacă dorește să plece din această lume, te-a ales pe tine, Laura, să fii unul dintre ei. Soarele vieții a apus prea devreme pentru ține, în acest univers al tristeții, dar ne rămân amintirile care să ne aline dorul și durerea.

Am cunoscut-o pe Laura în momentul sosirii ei în tură a IV-a. O mână de om, dar cu o voință și dorință de a învăța tot ce se putea despre a fi asistentă în urgență. Îi plăcea enorm meseria și o făcea cu respect și stimă deopotrivă pentru pacienți și colegi. Calvarul numit „pandemie” ne-a apropiat și mai mult. Nu putem uita zilele și nopțile nedormite în care simțeam că nu se mai termină coșmarul, dar Laura, avea mereu discursul ei - ,,Nu e diavolul chiar atât de negru, capul sus! Mai e puțin!” Și într-adevăr... puțin a fost timpul petrecut cu ea.

Amintirile despre conversațiile în care vorbea cu atâta patimă despre plăcerea ei cea mai mare, motocicletele, ne-au rămas și acum în minte. Deși te aștepți ca o astfel de persoană, având în vedere hobby-ul, să fie dură și rece, Laura era un suflet blând, iubitor de frumos, întotdeauna cochetă, în trend și extraordinar de asortată cu orice se îmbracă.

Ne gândeam mereu la cât o să mai glumim noi pe tema covidului după de o să treacă nebunia. Avea o atitudine mereu plină de curaj și energie. Îi spuneam „Iepurașul Duracell”! Pentru ea nu există problemă sau situație fără rezolvare, era mereu gata să ajute pe oricine, nu putea rămâne indiferentă la problemele cuiva și nu vorbea pe nimeni de rău. A fost o persoană de la care aveai ce învăța, nu dădea vina pe ceilalți pentru greșelile ei, nu întârzia niciodată, nu își asuma merite ce nu îi erau cuvenite si asculta pe oricine.

Locul de muncă a devenit a doua casă pentru mulți dintre noi, iar orele lungi petrecute împreună te fac să privești colegii ca pe o a doua familie. Ai făcut parte din mica noastră familie, Laura, și suntem mândri de asta! Destinul tău s-a împletit cu al nostru, pentru puțin timp, dar ai lăsat urme adânci în amintirea noastră. Ai fost o colegă minunată, un om devotat familiei și profesiei, cu un simț al datoriei exemplar!

Ne este greu să ne gândim că nu mai este, dar știm că de acolo de sus, Lăurica noastră ne îndrumă pașii și încearcă să ne protejeze cum știe ea mai bine. Draga noastră colegă, ai grijă de noi și iartă-ne neputințele și veghează-ne drumul!

Vei rămâne mereu în inima și gândurile noastre, cu dor în amintire,

Colegii din UPU SUUB