Mama îmi povestea că am ajuns în burta ei de un 15 august, undeva la mare, într-un loc înconjurat de melci albi și mici. La rândul ei, venea de acolo unde fluviul întâlnește marea. A crescut într-un loc cu sărăcie, foame şi violenţă, apoi a plecat singură să îşi ţeasă destinul într-un oraş mare. Credea în dreptate, dar și în tandrețe. 

Mama a fost o amazoană, un spirit rebel care și-a păstrat privirea de copil.

Mama iubea călătoriile, realismul magic şi Frumosul. Şi mestecenii. Îi erau dragi oamenii şi toate fiinţe vii, voia să le cunoască poveştile şi să îi ajute la nevoie. O vedeam ca pe un soare, dând pe dinafară de energie și lumină. Atâta doar că a uitat să se ajute pe ea. 

Mama a fost o povestitoare cu ochii turcoaz şi inima liberă ca marea - de altfel, îmi imaginez că sufletul ei încă sălășluiește într-un fir de nisip, cel mai fin nisip, într-o cochilie măruntă de melc, pe plajă la Sulina. De la mama am învățat să găsesc minuni în fiecare lucru mic, să fiu recunoscătoare pentru tot ce am, să mă bucur de uluitoarea diversitate de forme, texturi, culori, arome, emoții și personaje care ne înconjoară și ne locuiesc. O păstrez cel mai vie în inimă atunci când mă uit la mâinile mele și pun în act iubirea, înțelepciunea și binele primite de la ea. Mi-e cel mai dor de ea când primesc ceva bun de mâncare, dintr-o altă țară, când călătoresc pe mare, sau când mă uit la fetița mea și mă gândesc cât de mult s-ar fi bucurat să o cunoască și ar fi iubit-o mama. 

Îți mulțumesc, mama, pentru toate comorile pe care mi le-ai oferit. Te iubesc, te iubesc, te iubesc întotdeauna.