Ne lipsești. Te îmbrațișez cu drag, oriunde ai fi!

Dragul meu fiu, au trecut trei ani de când soarta nemiloasă a ales să fii voiajor spre alte stele, mai generoase, poate, dar amintirea ta e încă atât de vie, iar mărgăritarele lacrimilor neplânse mai stăruie în ochii noștri. Te-ai stins ca o lumânare, răspândind lumină până la sfârșit. Blând, bun la suflet și înțelept, ai înțeles să trăiești frumos viața - fără a râvni la glorie și la avuție, într-o familie iubitoare și între prieteni sinceri și statornici, sporindu-ți mereu zestrea intelectuală și frumusețea spiritului. Cu mintea ta de matematician, dar cu suflet de artist, ai fi dorit să devii arhitect, dar poate că destinul te-a călăuzit spre Facultatea de matematică-informatică din Iași, orașul în care aveai să-ți întâlnești iubirea vieții tale. Mica ta familie (Iulia și Ana) ți-a dat sentimentul de împlinire ca om; familia a devenit oaza ta de fericire. Dacă aș crede în metempsihoză, aș fi convinsă că te-ai reîntrupat într-un mesteacăn, atât de multe similitudini găsesc între voi - de la învelișul alb, iradiind puritate și dăruire, la flexibilitatea ramurilor și a frunzelor, lăsând să treacă vânt și vreme rea, fără a se frânge, dar și moderația, nefiindu-i prielnice nici zonele fierbinți, nici cele prea reci... Dragă Mircea, te purtăm în suflet în toate zilele vieții noastre, dar poate că MESTEACĂNUL tău va fi cel care-ți va prelungi amintirea dincolo de noi, ca o răsplată post-mortem a unei vieți oneste și a unui caracter exemplar.