Draga mea soră,

S-a scurs aproape jumătate de veac de când ai plecat, brusc și definitiv, și încă nu-mi pot înghiți nodul din gât. Ochii tot umed-încețoșați îmi sunt, imaginea ta se suprapune peste tot, iar amintirile vin în valuri și se izbesc dureros de țărmul memoriei:

„Îndurerată adunare,

Neconsolată familie,

Eugenia Bloj a plecat dintre noi. Aripa neagră a neființei ne-a răpit-o, dar multe dintre gândurile ei au rămas:

«Într-o primăvară, acum câțiva ani, m-am desprins de pământ purtată de aripile unui planor, am gustat pentru prima dată beția zborului. O revelație care m-a făcut să stabilesc definitiv legătura mea cu înălțimile.»

Aceste înflăcărate cuvinte le scria Eugenia Bloj  într-un articol publicat în revista Centrului de Instruire a Personalului Aeronautic, articol pe care nu l-a mai putut vedea tipărit. Avântul ei spre înălțimi s-a curmat într-o bruscă și tragică îmbrățișare cu pământul.

Pilotul E.B. a văzut răsăritul soarelui în spațiul mioritic al Văii Mureșului, la 18 aprilie 1954, în satul Orșova. Cu verdele pădurilor Gurghiului în priviri, în inimă cu pasiunea zborului și-a îndreptat pașii încă din timpul liceului către aviație, urmând cursurile de zbor cu planorul într-unul din aerocluburile sportive. A considerat firesc să-și împlinească vocația de zburător, înscriindu-se la Școala Militară de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu‟, pe care a absolvit-o cu rezultate excepționale în anul 1975. Șefă de promoție, dăruită fără rezerve nobilei profesii de zburător, locotenentul în rezervă E.B. și-a continuat pregătirea în cadrul aviației civile, brevetând pe două tipuri de avion și fiind în pregătire pe al treilea tip, însumând la cei 23 de ani, peste 400 ore de zbor.

Visul ei, mărturisit adesea, era de-a ajunge comandant pe un avion, fie el cât de mic, dar... «să decid eu, să fiu eu cea care ia hotărâri!»

Din păcate nu a ajuns să-și împlinească această dorință, fiindcă, în dimineața zilei de 27 iunie 1977, pasărea de oțel nu a mai răspuns comenzilor și-a frânt aripile și s-a prăbușit.

Înfrățită în moarte cu alți patru șoimi, Jeni Bloj a trecut în neființă, dar amintirea ei va rămâne veșnic vie în inimile tuturor celor care au cunoscut-o.

Adio scumpă colegă,

Adio, îndrăzneață zburătoare!‟

Triste frânturi din cuvântul de rămas bun al colegilor, la zborul tău fără întoarcere, spre cer.

După atâția ani, aș vrea să-ți spun că golul din sufletul meu a dispărut, dar… nu pot!!

Doare, totul doare… și amintirea ta, și amintirea părinților veșnic nemângâiați pe care-i ai acum lângă tine, și tot ce-ar fi putut fi, dar nu a fost să fie…

Mai aveai multe de înfăptuit, dar Domnul n-a mai avut răbdare și te-a chemat la El atât de timpuriu… Prea timpuriu!

Tot ce mi-a mai rămas este să nu las fir de praf pe oglinda imaginii tale și nici candela memoriei voastre să se stingă. Cât voi putea o voi face, apoi, ne vom reîntâlni…

Cu nemărginită durere și

Dor nestins!