M-ai învățat să merg pe bicicletă, iar drumul spre pădure pe care îl făceam alături de tine, fiecare pe bicicleta lui,e poate cea mai frumoasă și mai vie amintire pe care o am din copilărie. Mi-aș fi dorit să mai pedalăm împreună măcar o dată, măcar câteva secunde, dar Dumnezeu te-a chemat la El mai devreme. Acum pedalez mii de km pe an, imaginându-mi că pedalezi și tu alături de mine și e cel mai frumos lucru pe care îl pot face pentru mine, în amintirea ta. Ești praful meu de stele care îmi luminează calea atunci când simt că nu mai pot.

M-ai învățat să meșteresc, pun suflet și fac cu drag orice este nevoie, chiar dacă nu am îndemânarea ta.

M-ai învățat să iubesc grădinăritul, iar acum mi s-a întipărit în suflet, fiindu-mi greu să concep o viață fără gradina cu roșii, fără pomi fructiferi și fără flori.

Tu mi-ai adus primul cățel, iar de atunci îi iubesc și am grijă de ei cât pot de mult, fiind parte din viața mea.

Mi-ar fi plăcut să fi aflat că îți doreai nepoți cât încă erai printre noi și poate aș fi avut mai mult curaj, iar tu ai fi avut ocazia să îi cunoști. Au trecut ani, dar într-o zi, sper că nu prea îndepărtată, voi veni cu ei în parcul acesta și le voi povesti despre bunicul lor. Îi voi învăța să meargă pe bicicletă așa cum m-ai învățat tu pe mine și ne vom plimba cu bicicletele printre mesteceni, oprindu-ne la cel care are rădăcinile adânc înfipte în amintirile sufletului meu și îl vom îmbrățișa. 

Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către tine tata și sper că acolo unde ești, printre stele, să fii mândru de băiatul tău.