„Aşa e mama şi a fost bunica,

Aşa suntem, femei lângă femei,

Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica

Doar nişte „ele" ce slujesc pe „ei".” 

Adrian Păunescu, unul din poeții ei preferați.

S-a născut într-o duminică, pe 7 martie 1954 în timpul Marelui Viscol, ca fiica Ioanei Marinica și a lui Constantin Marinica în satul Gubaucea, comuna Vela din județul Dolj. A avut o copilărie cu multe lipsuri și a rămas orfană de tată la 17 ani.

La 22 de ani s-a căsătorit și în curând a avut 2 fete. Viața ei s-a desfășurat în umbra obligațiilor de mamă, soție și întreținător de familie. Zâmbetul și energia nu i-au lipsit nici în cele mai grele zile. 

La 51 de ani s-a pensionat pentru a avea grijă de primul său nepot, Vlad. La scurt timp au apărut și ceilalți 4 nepoți – Bianca, Tudor, Andreea și Alexandra. Cei 5 nepoți erau lumea ei și-ar fi dat orice să îi țină aproape. Zicea că viața nu e dreaptă, că întâi ești părinte și apoi bunic, pentru că atunci când ești părinte nu ai timp să te dedici, însă când ești bunic ești acolo cu trup și suflet. Îi plăcea să gătească pentru copii, să joace cărți cu ei, să le povestească cărți pe care ea le citea, să îi întrebe și să îi țină aproape. 

Altfel, a fost o femeie tăcută, veselă, preocupată de soțul ei. Iar pentru noi, fiicele ei, a fost o mamă care a râs râsul nostru, a vărsat lacrimile noastre, a iubit iubirea noastră și a suferit teama noastră. Și ne-a lăsat să creăm noi povestea și ea a ținut să fie parte din poveste. Și a fost. Lângă noi și lângă copiii noștri.