Povestea mamei mele este o poveste ca a oricărei alte mame. Și-a iubit familia foarte mult și noi am iubit-o pe ea mai mult decât lumea toată. Mi-a oferit mie, fiicei ei, un model de părinte pe care sper să-l pot perpetua.  

A plecat prea repede dintre noi, iar golul lăsat e încă acolo. Nu știu cum să trăiesc într-o lume în care mama nu mai este și asta nu cred că o să se schimbe vreodată. Timpul reușește doar să dilueze durerea, dar ea nu va dispărea. Mă liniștește însă gândul că într-o bună zi ne vom reîntâlni sus în cer.  

A fost un om prea bun, nu a reușit nimeni să se certe cu ea vreodată. A fost o mamă care m-a educat mai mult prin fapte decât prin cuvinte. Moralitatea, etica și bunul simț care au caracterizat-o mă urmăresc la fiecare pas. Însă cuvintele sunt prea puține pentru a reuși să îi fac un portret fidel. 

Astăzi, când sunt la rândul meu mamă, când îmi lipsește mai mult decât oricând, pot să iau decizii mai ușor - pentru că îmi pun zilnic întrebarea „ce ar face mama în situația aceasta?" 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mama și îi mulțumesc mamei mele pentru tot ce mi-a oferit. M-aș fi bucurat enorm dacă ar fi trăit să își cunoască nepoțica, dar știu că ea mi-a trimis-o pentru a-mi mai alina puțin dorul nestins. 

Mulțumesc Mama <3