Reprezint copacul ce crește în memoria unui suflet minunat: Iordan Mariea. Așa o descriem noi - familia.

❤️ Născută la o zi de sărbătoare: 20 iulie 1932, care avea să aducă mai târziu pe lume, două suflete minunate. A fost căsătorită cu Iordan Mircea, un om respectabil care a rămas în memoria multora, însă s-a stins mult prea devreme...s-a grăbit să ajungă o stea.

Bunica… s-a trezit singură la 48 de ani, Doamne îmi aduc aminte cât de dor îi era de bunicul, și ne povestea cu așa dor, durere și dragoste despre el. Era o femeie minunată, luptătoare, a știut să îmbine orice rău cu rău să facă bine, nu știu, avea o măiestrie deosebită de a scoate ce-i mai bun. Spunea mereu că omul sfințește locul! Și asta se putea observa fără doar și poate! Mi se strânge inima când scriu aceste rânduri, aș vrea să am măiestria să îmbin câteva cuvinte să o descrie pe deplin… însă nu cred că există cuvinte să o poată descrie...

Când a ales să plece la tataie, am știut că acolo este mult mai bine… însă lumea de aici de jos... s-a prăbușit. Universul s-a prăbușit! A lăsat o durere imensă și un dor nebun nestins… în urma ei.

Anul acesta se împlinesc 17 ani... de când ne veghează de sus… eu nu știu când s-a scurs acest timp… nu știu prin ce clepsidră a timpului am trecut… parcă ieri eram împreună… parcă o văd robotind prin curte. Primăvara era o splendoare… copacii înfloriți, păsări, animăluțe… dar ce nu era în ogradă?! Îngrijea totul cu atâta dăruire… aveam în fața casei de la țară mereu flori. Doamne, ca un Paradis… cred că de la ea am învățat să iubesc florile așa de tare.

Ea m-a plăsmuit! M-a modelat ca pe o plastilină… așa am ajuns omul de azi… asemeni plamadei de cozonaci... Da! Cozonaci! De la ea am învățat să-i fac, iar ea de la mama ei... și uite așa îmi dau silința să duc rețeta mai departe... de Crăciun și de Paște îmi amintesc cu mare drag de ea și cu mare dor... vreau să iasă cei mai buni! Dar mamaie îi făcea mai buni ca oricine... gătea nemaipomenit… iar de Sărbători eram prezentă în bucătărie… ah… și puneam o mie de întrebări și nu știu cum… dar răspundea la toate cu dragoste și diplomație...

Ce mă aștepta să mă întorc de la facultate, parcă îi văd și acum chipul, cu ce dor… să-i mai povestesc... și eu eram atât de încântată, abia așteptam să o văd… acum îmi este doar dor… o visez din când în când… o chem când îmi este tare tare dor de ea… și vine și vorbim… este nemaipomenit… 

O simt încă aici… este universul ce mă înconjoară !