Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe.

DONEAZĂ →
Your Page Title

Hanțiu Călin

1957 - 2021

Plantat cu dor în amintire de către Vitcu Daniela

„Baletul este arta prin mişcare corporală. Trebuie să pictezi cu corpul tău mişcarea, să pictezi cu corpul tău emoţiile, să pictezi cu corpul tău relaţia cu partenera, cu ansamblul. Este o artă a artelor, în sensul că ai muzicalitate, ai mişcare, ai pictură corporală, ai teatralitate. Pentru a putea fi un veritabil pictor cu trupul este nevoie de multă muncă, seriozitate, antrenament, dar şi de foarte mult har de la Dumnezeu” - Călin Hanțiu.

 

Călin Hanțiu s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, pe 17 decembrie 2021, din cauza unei boli incurabile.

El s-a născut în ziua de 16 iulie 1957, în Năsăud, județul Bistrița. Încă din copilărie și-a manifestat interesul față de dans, astfel că a urmat și a absolvit cursurile Liceului de Coregrafie din Cluj Napoca, în anul 1976. Timp de trei ani a fost balerin la Opera Națională din Cluj Napoca.

Din anul 1979, deoarece era fascinat de realizările lui Oleg Danovski și își dorea să fie discipolul celor mai buni oameni din branșă, s-a mutat la Constanța. S-a numărat, ca solist, printre fondatorii companiei de balet de la malul mării. Între anii 1986-1989, Călin Hanțiu a urmat un stagiu la Opera din Gera și la Opera din Dresda. Revenit în Constanța, a profesat ca prim-solist, din anul 1990 până în 1996. Din anul 1998 și până în 1999, Călin Hanțiu a fost maestru de balet, solist și coregraf la Academia de Dans „I. Sisca” și Compania Rendanno. A profesat și ca pedagog, coregraf și șef compartiment la Opera din Constanța. Pentru scurt timp a îndeplinit funcția de director al baletului de la „Oleg Danovski” și concomitent, al Teatrului Liric, unindu-le în 2004. Din 2017, timp de trei ani maestru de balet la Opera din Novi Sad, Serbia, și profesor pentru o scurtă perioadă la Institutul Pedagogic de Coregrafie din Belgrad.

Călin Hanţiu a dansat pe mari scene ale lumii și a fost distins cu premii naţionale şi internaţionale, având parte de o presă elogioasă, care i-a pus în valoare activitatea și l-a promovat atât ca solist, cât şi în calitate de coregraf.

„A dansat în marile balete puse în scenă la Constanţa, trecând cu dezinvoltură printr-o gamă diversă şi rafinată de roluri, de la Banditul din Mandarinul miraculos, Siegfried, Rotbart şi Bufonul din Lacul lebedelor şi Al doilea păcurar din Mioriţa («Ne stăpâneşte în memorie creaţia lui Călin Hanţiu, datorită expresivităţii mişcărilor dansante şi mai ales a intensei trăiri a rolului» – Viorel Cosma), la Don Jose şi Escamillo din Carmen, Albert din Giselle, Romeo şi Tybalt din Romeo şi Julieta. Trecerea «barierei» dintre balerin şi maestru s-a făcut firesc, «din mers», în urma unor acumulări avide de secrete ale meseriei, «furându-le», studiindu-le cu sârguinţa şcolarului de cursă lungă, atât la Constanţa, cât şi la Operele din Dresda şi Gera sau la Compania «Rendano» şi Academia de dans «Sisca» din Italia” - Jean Badea.

 În anul 2010 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D „Arta spectacolului” și în 2018 a primit Medalia „Jean Ionescu” și placheta #RespectTeatru din partea Consiliului Județean Constanța, împreună cu scrisoarea de recunoștință a Primăriei Constanța.

Are două fiice: Catinca-Miruna (2001) şi Ştefania-Lucia-Maria (2013).

Trimite un comentariu

Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!

Comentarii


Alte povești

FotografieMeragiu Ion

1945 - 2024

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieElena Manea

1958 - 2007

CITEȘTE POVESTEA →
FotografiePaul Ciobănelu

1939 - 2014

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieRoxana Diaconu

1976 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieKURKÓ ÁRON

1936 - 2020

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieFănică Purice

1955 - 2004

CITEȘTE POVESTEA →
FotografieGeorges Costa-Foru

1926 - 2004

CITEȘTE POVESTEA →

Plantează un copac

Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.

PLANTEAZĂ →

© 2023 plantatiinamintire.ro All Rights Reserved