Mihai Fildiroi, cunoscut și ca Titi, Nea Mișu, domnu’ Mihăiță, Unchiașu’ sau Nea Mihai se naște în vara lui 1933, în satul Cocenești din Ocnele Mari, județul Argeș de atunci. Fiul lui Toma și al Mariei crește într-o familie cu alți 4 frați, toți băieți.

În copilărie se îmbracă cu haine de cânepă cusute de  mama lui peste iarnă, iar de la 8 la 11 ani experimentează războiul. Pentru el și familia lui războiul înseamnă ascuns de avioane și bombardamente și foamete. Maria, mama lui, în zilele bune reușește să schimbe, la oraș, o cantă de lapte pe jumătate de ciur de mălai. Cu acest mălai face o mămăligă care să hrănească 7 guri. În zilele mai puțin bune îl trimite în pădure să culeagă untișor din care să facă de mâncare.

La 18 ani pleacă în armată, mai întâi la București, iar apoi la Constanța și Cluj, pentru 3 ani. Într-o permisie o cere de soție pe Angelica Zariescu din Gânjulești, Ocnele Mari, iar când e lăsat la vatră se căsătoresc. Au împreună un prim copil, care nu supraviețuiește. Urmează alți doi, Elena și Cristi. Se angajează la Uzina de Sodă. Lucrează în acord, fiind plătit în funcție de cât muncește. Muncește cu sodă caustică și calcinată, în condiții grele. Se descurcă cum poate în comunism, încercând să compenseze lipsurile din magazine cu ce crește în gospodărie.

După ce o au pe Elena, el și Angelica își doresc să aibă casa lor. Cumpără pământ în Gânjulești și ridică rapid o casă cu 2 camere pe structură de piatră. Aici, în noua lor casă, vine pe lume Cristi. Casa inițială este doar o soluție temporară, planul lor fiind să își construiască o casă mai mare, cu fundație de beton și pereți din cărămidă. Cărămida pentru casă o fac împreună, cu propriile lor mâini și picioare. O ard într-un cuptor creat pe locul unde era pământul potrivit. Lemnele pentru grinzi le aduce el, cu spinarea, din pădure. În câțiva ani casa este gata. Mai apoi, continuă crearea și arderea cărămizii pentru alte câteva case din sat.

Anii trec, copiii cresc, iar în 1984 Elena se căsătorește cu Constantin. În același an vine pe lume și nepoata lui, Andreea.

La 54 de ani, în 1986, Angelica trece în lumea drepților. El are 53. Durerea este sfâșietoare, atât pentru el, cât și pentru cei 2 copii ai lor.

În 1988 asistă la nunta fiului Cristi cu Elena. Doi ani mai târziu vine pe lume Angela, fiica celor proaspăt căsătoriți. Iar 6 ani mai târziu se naște cel de-al treilea nepot, Vlăduț.

În 1990 iese la pensie, pentru a se ocupa de gospodărie. După 30 de ani de muncă în uzină urmează 30 de ani de pensie și muncă pe lângă casă.

Mai târziu, apucă să participe la nunțile Andreei și Angelei. Ajunge chiar și la botezul strănepoatei, Maria. Iar pe 7 aprilie 2022 își dă ultima suflare.

A trăit o viață lungă, cu multe suișuri și coborâșuri. A plecat cu sufletul împăcat că și-a încheiat misiunea aici. Linia directoare a vieții lui, de la care nu s-a abătut vreodată, a fost munca. A fost un om harnic și săritor, care a continuat să muncească chiar și când puterile i-au scăzut. Și-a dus cu demnitate bătrânețea și bolile, iar credința în Dumnezeu a fost constanta celor 88 de ani petrecuți pe Pământ. În ultima perioadă, deși starea lui de sănătate a fost precară, a găsit mereu puterea de a spune o glumă și de a-i face pe cei de lângă el să se destindă și să zâmbească. Noi cei rămași îi mulțumim pentru iubirea, blândețea, bunul simț și toate învățămintele primite de la el.  

Dumnezeu să-i ierte păcatele și să îl odihnească în pace!

Te vom iubi mereu, Titi! Tu ești printre stele acum, dar tot ce ai fost, tot ce ne-ai făcut să simțim și ne-ai transmis, ducem mai departe cu noi. Și dăm mai departe celor de lângă noi, până la sfârșitul timpului.