Numele meu este Cătălina, mai scurt, Cati.

Povestea mea începe undeva la sfârşitul lunii August 1946, într-un sătuc din Bihor. 

În certificatul de naştere figurează data de 1 septembrie, probabil pentru că în anul în care România se confrunta cu seceta cumplită și foametea, înregistrarea naşterii nu era o prioritate. Deşi domiciliul nostru era în Oradea, mama şi cu sora mea de 8 ani s-au refugiat la rudele de la ţară, unde se mai găsea ceva mâncare. Tata spera să aibă în sfârşit un băiat , după cele trei fete născute de mama. Nu a fost să fie. În viaţă am rămas doar două din cele 4 surori. După ce a trecut seceta, familia s-a mutat înapoi la Oradea.

Copilăria nu a fost una uşoară, familia s-a confruntat cu greutăţi materiale şi, din cauză că mama era grav bolnavă, doar tata lucra ca și croitor. 

Am terminat liceul teoretic de fete. Am lucrat ca şi contabilă la Întreprinderea Mecanică şi la Înfrăţirea Oradea. La locul de muncă am încercat să fiu o colegă bună şi corectă. Nu am fost nici robul banilor şi nici al funcțiilor. Ceea ce a fost cel mai important pentru mine a fost familia. Noroc în căsnicie nu am avut de la început. Primul soţ a fost abuziv, căsnicia s-a destrămat când fetiţa mea era de câţiva anişori. Cu cel de-al doilea soţ ne-am înţeles bine, cu toată diferenţa semnificativă de vârstă. El a fost adevăratul tată pentru fiica mea. La educaţia fetei mele au contribuit şi părinţii mei, de care ea era foarte ataşată. Din păcate au plecat prea devreme. Viaţa mea s-a împlinit prin realizările fiicei mele, de care am fost foarte mândră. Relaţia noastră mamă-fiică a fost una puternică, sentimentele care ne leagă sunt deasupra vremelniciei. M-am bucurat mult că şi-a găsit perechea potrivită şi are o căsnicie reuşită.

 Nepoţii mei, Carla şi Alex, au însemnat pentru mine raţiunea de a exista, de când au venit pe lume și până mi-a fost dat. Carla îmi spunea “Buna”, iar Alex m-a botezat “Ma”. M-am bucurat şi m-au bucurat în fiecare clipă a existenţei mele cu realizările lor. M-am rugat să trăiesc, să apuc să îi văd mari. Am reuşit să îi văd pe Alex al meu major şi pe Carla mea mireasă.

Am iubit natura, florile şi i-am îngrijit cu drag şi necondiţionat pe Lucky, căţelul Carlei și pe Ziggy, pisica lui Alex, ori de câte ori au fost ei plecaţi, iar Cosmi, broscuţa ţestoasă, mi-a devenit colegă de apartament, când Carla a plecat la facultate. Obișnuiam să îmi petrec verile în balcon, bucurându-mă de flori, de Soare și de gustul fructelor, pe care le împărțeam și cu broscuța Cosmi.

Dintre flori, deși îmi plăceau aproape toate, aveam câteva preferate: bujorii, pe care îi dăruiam Carlei în fiecare an de ziua ei, liliacul, pe care îl cumpăram din piață și îl dăruiam fiicei mele, Cornelia, și lavanda, pe care o adoram și o aveam peste tot, de la parfum și creme, până la săculeți în dulapurile de haine.

După ce am ieșit la pensie, mi-am făcut abonament la bibliotecă, unde eram o cititoare fidelă. Îmi plăceau în mod special cărțile polițiste, pe care le devoram în câteva zile.

Mă descurcam bine și cu tehnologia: aveam un laptop, pe care căutam vremea, rețete și cu ajutorul căruia mă țineam la curent cu noutățile. Mi-am făcut o ambiție și să joc cât mai multe jocuri de FreeCell, am ajuns la aproape 62800 de jocuri. Țineam legătura cu cei dragi prin Skype și WhatsApp, când erau plecați în vacanțe sau cu Carla, cât a fost plecată la studii în Olanda.

A fost o bucurie mare pentru mine când am mers să îi vizitez pe Carla și pe Cătă (soțul ei) în Olanda. Am mers acolo împreună cu Alex, cu avionul, de ziua lui. Știam cât de pasionat este de avioane așa că am vorbit cu stewardesele să îl lase să intre în cabina piloților înainte de decolare. A fost foarte emoționat și mă bucur că am reușit să îi fac surpriza asta. Poza este de la Zaanse Schans, unde m-am distrat de saboții de lemn ai olandezilor.

Îmi plăcea marea nespus, culegeam scoici de pe plajă de fiecare dată. Obișnuiam să mergem la mare în fiecare an, până Cornelia a plecat la facultate. Înainte de a afla de problemele cu inima, am mers cu fiica mea într-o scurtă vacanță în Italia, la Veneția și am profitat și acolo de mare puțin. Mereu mi-am dorit să ajung în Grecia, să văd pe viu albastrul mării de acolo. Fiica mea a făcut posibil să mi se îndeplinească și visul ăsta, iar în vara lui 2021 am fost în Zakynthos. M-am minunat de frumusețea din fața ochilor și m-am bucurat că am reușit să ajung și aici.

Din păcate, bolile cronice şi teama de operaţia pe inimă mi-au adus sfârşitul. Am părăsit această lume în 25.05.2022. Cred că la fel ca şi oricare alt om, am plecat cu regretul că nu am apucat să călătoresc suficient, să văd Parisul, să fiu străbunică, să ...