„CUVINTE ” ... un OM, un POM, un ETERN ...

Mă numesc Jenaru Mihaela și încerc să povestesc despre TATĂL nostru, despre cel mai frumos exemplu de fiu, de tată, de soț, frate, de prieten, de vecin ... de trăitor… de Nemurire! Despre Eroul meu, al nostru laolaltă și al fiecăruia în parte! 

Ce răsplată mai frumoasă ți-am fi putut aduce? Pentru că ai fost așijderea unui copac, nu ai făcut rău nici unei insecte, păsări sau vreunei ființe, ci le-ai ocrotit cu „coroana” ta. La fel ne-ai învățat și pe noi să trăim, în demnitate și respect!

Tata, venit pe lume într-o zi de 30.08.1938, în com. MIRCEA VODA, jud. TULCEA, botezat în numele Sf. Treimi cu numele de Constantin, a rămas de mic (la vârsta de 3 ani, atunci când România avea să intre în cel de-al Doilea Război Mondial), orfan de tată, prin stingerea acestuia pentru apărarea gliei și credinței străbune, în vreo tranșee sau Spital de Campanie, doar de Dumnezeu știute!

 Micul Constantin, alături de fratele său, Vasile, mai mare decât el cu 2 anișori, vor fi crescuți de o mama înțeleaptă și iubitoare. În ciuda greutăților cauzate de război și a statutului de văduvă (bunica nu s-a mai recăsătorit niciodată, am surprins-o deseori cu poza bunicului în mână, păstrată cu mare grijă în Cartea de rugăciuni), mama și-a crescut frumos copiii, mândră de cum aveau să ajungă.

Tata, o minune de flăcău, a servit patria timp de 3 ani în cadrul Marinei Militare, la Brăila și avea să refuze continuarea vieții cazone din dragoste și grijă pentru cea care i-a dat viață. Destinul avea să-i poarte în localitatea Tuzla, jud. Constanta. Aici, tătucu' (așa-l strigam noi), va cunoaște pe cea care avea să-i devină soție (57 ani împreună, unul lângă altul, unul pentru altul) și ca tot al dragostei sale suntem noi, cei 4 frați (3 surori și un frate), dintre care eu sunt cea mai mică. Ne-a dăruit educația necesară vieții, iubindu-ne nespus, atât pe noi, cât și pe mama, cu un devotament ireal. 

Un om atât de corect și muncitor va deveni mecanic auto și va conduce în scurta vreme un service auto. Din mâinile lui au ieșit învățăcei instruiți în meseria în care era supercalificat, dar și pregătiți pentru viață. Toată lumea l-a apreciat și iubit pentru ceea ce a realizat și a lăsat în urma sa. Pentru noi, Tata nu este o stea, căci ea poate dispărea candva, nu este o poezie, căci ea poate fi uitată, este esența și seva care ne-a plămădit, ne-a format și ne-a dăruit societății, drepți, morali și harnici. A fost un luptător din toate punctele de vedere, un biruitor, îndrăznesc a spune că avea ceva și împărătesc și sacru, revărsate din cel ce i-a fost ocrotitor, împăratul Constantin cel Mare.

Bolnav de tânăr, doar prin voia Domnului (d.p.d.v. medical nu a avut nicio șansă), a învins moartea în urmă cu 14 ani, în urma unui AVC sever. De atunci nu a mai vorbit, am fost aliații lui în lupta cu boala, făcând totul ca să-l ținem cât mai mult lângă noi, până când Domnul chematu-l-a la El. Graiul lui s-a transformat în zâmbet, lacrimi, gesturi exprimând iertarea, iubirea... în tot ceea ce este pur! 

Cuvintele au rămas imortalizate în eternitatea bolii, dar acest lucru nu l-a împiedicat să-și continue activitatea zilnică până în clipa cea de urmă, să ne poarte de grijă, nouă și tuturor vietăților din curte, să se bucure de toată frumusețea unei curți înfloritoare. A sorbit într-un mod aproape nefiresc din roua trandafirilor, s-a adăpat cu sunetul ploii, s-a înfruptat din poamele curții, s-a bucurat până la lacrimi de toată frumusețea dimprejur, de toți copiii, pe care-i aștepta în poartă la gătarea grădiniței. TATA - un infinit de dăruire, răbdare, cumpătare, armonie, ajutor, generozitate, iertare, voință, zâmbet,  sens, iubire ... un Om-Lumină! VREDNIC DE VIAȚA SA!

În ajun de mare sărbătoare, Boboteaza, Tăticul nostru, Jenaru Constantin, a fost chemat la Domnul. Iar pe 07.01.2023, Dumnezeu i-a trimis pe Sf. IOAN și îngerii săi să ia masa cu noi și să-l poarte spre Drepții Săi pe Bunul nostru! După o suferință greu de imaginat, cu toții am ajutat acest suflet scump să treacă la Domnul, și cum altfel putea să se întâmple? În cel mai frumos mod posibil - tot cu zâmbet si liniște, înconjurat de toată Dragostea noastră insuflată de dumnealui de-a lungul vieții, ca om sensibil și recunoscător lui Dumnezeu pentru toată răsplata primită. 

Ce-am mai învățat de la El? Că aici nu suntem decât pentru o vreme, că viața nu e competiție, căci trebuie să ne găsim sensul, să rămânem o amintire frumoasă și să ne pregătim Nemurirea. Iar dacă am fi învățat să iubim, ne vom întoarce, pentru Veșnicie, Acasă și vom fi din nou împreună!

Mulțumim, Doamne, pentru că ni l-ai dăruit și ni l-ai primit așa după cum ne-ai făgăduit!

Multumim, Tata, pentru Tot! Recunoștință infinită pentru ce ai fost, pentru ceea ce suntem! Ești lângă noi, cu noi, sperăm că și acolo, Sus, să te odihnești în pace, așezat în Lumină și iubit, cum ai fost ca trecător prin această lume! Spre tine, Tata, cu rugă și mândrie azi, mâine, mereu! 

Și după cum spunea Sf. AUGUSTIN, „știm că nu ai murit, pentru că noi te iubim!" Și sunt sigură că și Dumnezeu, care este Iubire, purtatu-te-a spre „locul cu verdeață, unde nu există durere, întristare și suspin". Pentru tine, Tata, un POM face cât toată pădurea din lume, pe care ai iubit-o încă de pe vremea copilăriei!