Ne-am întâlnit în 1992.

Și tot atunci ne-am și despărțit pentru prima dată. 

Tu erai la București, eu la Moscova.

Mi-ai trimis o telegramă - trei rânduri în limba română și patru în rusă. A fost un citat al lui Cioran tradus de tine așa cum ai știut. Despre frumuseți și despre idealuri de neatins. Despre marea întrebare: Oare merită să încercăm să-i schimbăm pe oamenii pe care-i iubim atunci când îi vedem potențialul? 

Tu ți-ai răspuns la ea toată viața. Ai decis că merită. Toată lumea merită schimbată! O fi însemnând acest lucru că toți îți erau dragi? Nu știu. Dar ștacheta o puneai fiecărui apropiat fără să-l anunți, așa că mulți credeau că-i pui piedică. 

În epoca de “înaintea lui Sorin” lumea mea îmi era pe măsură, nu mă strângea, nu mă împiedica. Înaintam cu ușurință.

Această existența a mea o considerai pură inerție. Însistai să mă implic mai mult. Așa trăiai tu, treceai prin lume simțindu-i rezistența și densitatea. 

Și ai fost extrem de atent la oameni. Îi acordai unui om mai multă atenție decât își acorda el însuși. Îi aduceai în fața unele gânduri la care omul renunțase pentru totdeaună. Explicai că nu-i dorești răul ci-i dorești greul care-l va ajuta.

Mi-a fost ușor întotdeaună înainte de a te întâlni. După aceea aproape niciodată.

Fir- ar ea de ștachetă! 

M-ai învățat că atunci când brusc simți o ușurință să întorci capul ca să vezi - Cine a luat asupra sa o parte de povara ta?  

Ieri, când scriam acest text o a mia oară am simțit cum circulă prin mine gândurile și trăirile tale. Inima-mi este un teren agricol cu zeci de parcele fiecare aparținând altcuiva. Și bate greu, așa cum a bătut a ta.

Într-o zi mi-ai spus  “Scrie, te rog, tot ce nu-ți place la mine. Pentru că de vorbit nu vorbești, când vorbești atunci crezi că stelele mă vor ajuta să înțeleg toate metaforele tale, apoi plângi, apoi pleci.. Gata! Scrie, și gata!”

Am scos o foaie albă. Am stat o groază de timp. O muncă cu care nu eram obișnuită la vârsta de 20 de ani - compilarea unui rechizitoriu împotriva persoanei iubite..

Termin de scris. Îți dau foaia. Aștept răspunsul o zi, două. 

Apoi întreb, ai citit? Nu, zice, am aruncat-o imediat, mă speriasem, dacă-mi cer prea multe? Hai să trăim pur și simplu mai departe!

Aveai 36 de ani când ai plecat. Aveam 32 de ani când am rămas văduvă.

Am fost cu 4 ani mai mică decât tine. 

Acum sunt cu 14 mai mare.

Am trăit pur și simplu mai departe.

Am ajuns să fiu locuită de tine, să înțeleg, să simt cum toți iubiții noștri devin partea din noi, cum dragostea nu are sfârșit.

Îți mulțumesc, Sorin, pentru dragoste!