Născut la 19/31 August 1888, anul în care se inaugurase Ateneul Român, construcție realizată și prin subscripția publică „Dați un leu pentru Ateneu”, ne-a părăsit în februarie 1985, după o viață de aproape 100 de ani, trăită în secole diferite, într-o epoca în care i-a fost dat să vadă schimbări majore atât în plan politic cât și în plan tehnic. Nimic nu i-a fost străin din toate acestea, studiile la cele mai bine cotate școli și universități din țară, continuate prin studiu individual neîncetat pe tot parcursul vieții sale, două războaie mondiale, crearea României Mari, progresul tehnicii în general și al tehnicii în construcții în mod special, progres la care a încercat în permanență să se adapteze și al cărui promotor pe meleagurile noastre a fost cu siguranță, ridicarea unor clădiri civile și industriale definitorii pentru România modernă, clădiri reprezentative și astăzi, întemeierea unei familii, dragostea pentru arte, lectură, prietenii, călătoriile, schimbările de regim politic, venirea comunismului cu toate consecințele acestei transformări dure, a trecut prin toate acestea păstrându-și optimismul și dragostea de viață și continuând să fie, în orice împrejurare, un profesionist de excepție.

A iubit Câmpulungul, unde și-a construit o casă în care familia își petrecea verile, iar el, printre vizitele pe șantiere, îsi găsea oaza de liniște.

Pentru mine a fost simplu: Opapa, bunicul meu iubit, cu care făceam lungi plimbări și aveam conversații memorabile pe orice temă, care mă ducea la muzeul de artă și îmi povestea despre impresioniști, despre Picasso, despre pointillism, despre jadurile chinezești, cu care mergeam la teatru, care mi-a cumpărat, când eram abia prin clasa a patra, Matematicile moderne ale lui Papy, din care am învățat împreună, și câte și mai câte... Am avut norocul să îl am alături aproape treizeci de ani și îl voi păstra în amintire veșnic!