Avem nevoie de ajutorul tău pentru a duce poveștile mai departe. DONEAZĂ!

Popescu Titus

1969 - 2022
București 2
Popescu Titus

Am interacționat în urmă cu mai bine de 25 de ani, pe când el activa la serviciul de ambulanță și venea însoțind pacienții la camera de gardă. Înalt, brunet, cu un aer de superioritate, prima impresie a fost de aroganță, fapt pentru care mereu aveam discuții în contradictoriu. La scurt timp după ce l-am cunoscut, a devenit colegul nostru și a fost repartizat pe tura mea; mi-am dat seama cu timpul că aerul de superioritate și aroganța nu-l caracterizau, ci totul se răsfrângea asupra lui din cauza staturii impunătoare și, cumva a protecției părintești cu care se apleca asupra fiecărui coleg mai tânăr sau începător.

Avid de cunoaștere, implicat în tot ceea ce făcea, era de un altruism pe care rar îl întâlnim în zilele noastre, un om pe care te puteai baza necondiționat, care îți venea în ajutor fără să-i ceri acest lucru. Era omul care se interesa de fiecare dintre noi când aveam vreo problemă de sănătate, și încerca să ajute întotdeauna.

Mi-ar fi plăcut să scriu despre el la prezent; avem atâtea amintiri împreună care mi se amestecă în cap ca un amalgam și cu care aș putea să scriu o carte. Amintiri trăite împreună ca făcând parte dintr-o mare familie, a doua noastră familie, cea de la serviciu. Am petrecut atâta amar de vreme împreună, zile, nopți și sărbători, iar ultimii ani pe care i-am petrecut în pandemie ne-au apropiat și mai mult, am închegat și mai strâns relațiile dintre noi ca și colegi, poate și datorită faptului că am activat timp îndelungat alături, în același cabinet de consultații, din cauza situației în care ne aflam.

Cu drag îmi amintesc cum îl necăjeam, strigându-l cum îl alinta mama sa, „Titi”, pentru că și el mă asemăna cu o cloșcă care-și proteja puii, spunându-mi, „Mama Sita”. Ne aduceam aminte cu plăcere, de fiecare dată, de anii petrecuți de-a lungul vremii, când, în concediu fiind, eu participasem la un concurs televizat și el, împreună cu colegii, mă urmărea la TV; pe vremea aceea el fiind învățăcel la ortopedie!

Eram în concediu când m-a sunat și mi-a spus că are cancer la pancreas; el, împreună cu noi, colegii lui, am sperat că o să fie bine! A luptat din răsputeri și a făcut tot ce i-a stat în putință să treacă peste acest obstacol, dar, din păcate soarta i-a fost potrivnică.

Ultima oară când era încă în putere, ne-am întâlnit pe holul spitalului, venise cu o cunoștință. Era optimist și spera să înceapă serviciul în câteva luni; vizibil slăbit și obosit, în momentul în care i-am adus aminte cum făceam haz de șosetele lui cu Moș Crăciun, de care era tare mândru și pe care le purta cu drag deoarece le primise cadou de la soacra lui, pentru care avea un respect deosebit, a început să râdă!

Viața bate filmul: pe patul de spital fiind, de ziua lui, am ținut să-i luăm un cadou simbolic și, ce credeți, am găsit un muțunache îmbrăcat într-o salopetă pe care avea scris numele „Titi”! Nu am putut să-i surprindem emoțiile, deoarece starea lui nu a mai permis să ajungă la noi, însă soția ne-a spus că a fost profund emoționat!

Și, ca totul să fie ca într-un film, în ultima zi a cerut să fie adus la noi la spital și ne-a așteptat, pe noi, colegii de pe tură cu care a lucrat ani de zile, să-și ia „la revedere” de la toți, în parte!

Și așa a plecat, salutându-ne pe toți, în parte!

Prea tânăr, prea devreme, cu prea multe amintiri! Ai rămas în inimile și amintirile noastre, viu, neschimbat, dincolo de ușa cabinetului, precum un copac drept, falnic, dar în același timp sensibil.

Nu te vom uita niciodată, amintirile nu le vom pierde nicicând, iar tu vei fi mereu parte din ele!

Cu mult dor,

Colegii de tură din UPU SUUB

Plantat cu dor în amintire de către Badea Nicoleta.

Trimite un comentariu

Suntem suma experiențelor și oamenilor care ne-au modelat. Dacă acest om ți-a fost și ție drag, cititorule, poți oricând să adaugi o poveste, care să-i completeze amintirea. Îți mulțumim!

Comentarii

zi de bine

În Lugoj, București, Constanța și Oradea am făcut patru parcuri, cu câte 100 de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un cod QR care, scanat, duce spre o poveste. Povestea omului pe care îl onorezi în acest fel.