„O luptă-i viața; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.” (G. Coșbuc – „Lupta vieții”)

 Cum să descrii un OM în câteva cuvinte?

 Era energică, optimistă, inteligentă, perseverentă, ambițioasă, o luptătoare. Făcea totul cât mai bine cu putință, nu-i plăceau jumătățile de măsură. A fost o profesoară dedicată, prin mâinile căreia au trecut multe generații de elevi cărora le-a cultivat plăcerea de a citi, dar, mai important, a fost o soție, mamă, bunică minunată!

Îi plăceau filmele și cărțile, Coșbuc și plimbările, florile de orice fel, marea și soarele, dar și zăpada și mirosul de foc la sobă. Îi plăcea să râdă, să cânte și să danseze prin casă, îi plăceau întâlnirile cu grupul de prieteni (invariabil soldate cu multe hohote de râs) și călătoriile, să bea „cafeluța” cu tata, în fiecare dimineață (în „pauza mare”) (aproape ca un ritual, dintr-o ceașcă mică-mică, neapărat pusă pe o farfurioară); îi plăceau sudoku și integramele, să jucăm scrabble (la care mereu câștiga) și rummy „pe etalate’ (ca să rupă „un cârnat lung” de piese); îi plăceau copiii și să inventeze jocuri cu ei. Făcea cel mai bun cozonac și cea mai bună plăcintă cu mere și cei mai buni colțunași… de fapt, orice făcea era cel mai bun. 😊

Dar dincolo de toate astea, cel mai mult ne lipsesc privirea ei și felul în care, cu o mângâiere pe obraz sau cu un zâmbet, făcea să fie totul bine.

Când te-am pierdut, prea devreme, ai lăsat un gol în noi care nu a mai putut fi umplut…

Ne e tare dor de tine, MAMA!

Colţul cu prieteni: „Rămas bun, Greta Onceanu!”

05/09/2014   Mihaela Manu   Interviu

În dulcele târg al Huşului este doliu. Peste nostalgia toamnei ce nu s-a lăsat deloc aşteptată, a mai poposit o tristeţe. Răsună clopotul pentru că a murit, dragii mei, un om dăruit de Dumnezeu pentru oameni, cea care a fost profesoară de limba şi literatura română la Şcoala nr. 1 “Mihail Sadoveanu”, Greta Onceanu.

Vestea a ajuns şi la Vutcani, comuna în care s-a născut şi de care a fost ataşată întreaga viaţă, astfel că durere şi regrete sunt şi la Vutcani, şi la Huşi.

Plecată în Franţa, la fiul său, în urmă cu un an, profesoara Greta Onceanu şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în ziua de 28 august, în oraşul Vesoul.

„Greta a fost o stare de spirit, ca şi tinereţea noastră”, a spus la un moment dat cineva.

Pentru mulţi vutcăneni, Greta Vicol-Onceanu este şi acum tot fata deşteaptă şi ambiţioasă, care avea calitatea de a-i convinge şi de a-i emoţiona, alături de care au crescut şi care le-a fost model.

Graţie nobilei sale meserii, Greta Vicol-Onceanu are şansa să rămână nemuritoare. Va trăi mereu în amintirea elevilor pe care i-a avut şi mai ales în a celora care au iubit-o, cu care a avut o relaţie specială. Prin verticalitatea, bunul simţ, modestia, dragostea sa pentru copii, ea este un model pentru orice generaţie de profesori. Foştii colegi de la şcolile prin care a trecut vorbesc despre vocaţia sa de dascăl, despre discreţia, conştiinciozitatea, respectul lucrului bine făcut şi curajul de a-şi urma drumul peste obstacole.”