Popovici Genoveva, modelul meu de om blând și iubitor.

Data și locul nașterii: 6 octombrie 1936, schitul Frumoasa comuna Balcani, jud Bacău. S-a stins din viață la 85 ani, la scurtă vreme după ce o sărbătorisem.

Căsătorită cu Popovici Mihai, având cu el patru băieți și trei fete. A prins 17 nepoți și vreo 19 strănepoți.

A trăit în Cucuieți, comuna Solonț, jud Bacău.

A fost pentru mine cea mai minunată persoană pe care am cunoscut-o. Întrecea în purtare pe cele mai minunate modele din poveștile cu zâne.

Născută și crescută la țară, muncind pământul, avea rezistența femeii cutezătoare, pentru care lucrul din zori și până-n seară era norma firească, parte din viață. Îmi amintesc că mergeam cu ea la pădure, ne făcea legături mari din vreascuri uscate, le lega cu sârmă și le târam acasă de o funie. Legătura ei era cea mai mare. Nu rămâneam niciodată nerecompensată, veșnic avea în buzunar o bomboană. Nu îmi amintesc vreodată să îi fi cerut, știam că o voi primi când vom găti treaba.

Culesul gândacilor de cartofi, băgatul lor în borcanele cu gaz era cea mai urâtă treabă. Nu știu cum făcea de mă convingea mereu să merg cu ea. Eram vrăjită de cântecele ei, de poveștile pe care le împărtășea cu atâta candoare, de momentele prețioase când găteam treaba și ne duceam la pârâu să ne spălăm mâinile murdare. Ședeam apoi sub salcia pletoasă și ea scotea din buzunarul șortului alte bomboane gustoase și mălaiul dulce gătit cu o zi în urmă. Mă privea blajină, mulțumindu-mi din priviri și dându-mi îmbrățișări.

Duminica erau momentele ei de fericire, când la biserică întrecea în cântare cele mai cultivate voci. Mamaie era vocea bisericii, era glasul ce răsuna de afară. Cânta de când o știam. Avea respectul tuturor celor din sat. Nu era om să nu o știe în Cucuieți și mai departe chiar.

Nu mi-a fost dat să cunosc cum ar fi sunat glasul lui mamaie țipând, ridicând tonul sau certându-mă. Îmi amintesc că, mare fiind, am întrebat-o pe mama dacă mamaie îi certa  când erau mici. Căci vorba ceea, erau șapte la număr. Mi-a răspuns cu sinceritate că nu, nu îi certa. Îi învăța cu blândețe și răbdare, le explica ce nu au făcut bine. Dojana nu era instrumentul ei de corecție. Ci vorba bună și sinceră.

Îmi vine și acum greu să înțeleg cum poate un om să aibă atâta putință de a-și stăpâni pornirile firii când lucrurile nu merg în direcția dorită. Când cei din jur îți greșesc, când vezi că planurile nu îți ies, că oamenii nu te ascultă. Mamaie putea!

Am atât de multe amintiri cu ea, locul copilăriei mele era la ea acasă, luni întregi dintr-un an le stăteam la ea. Clătitele ei delicioase, mâncarea de post mai gustoasă decât carnea, cozonacul de post ce îl cocea de Paște ca să nu ne înfruptăm din cel făcut cu ouă.

Rămâne pentru mine una dintre cele mai prețioase ființe, un model de urmat. Ea a avut un mare aport în dezvoltarea mea ca om, ca mamă, ca femeie. Sunt mândră să moștenesc numele celei care a fost o femeie puternică, o mamă caldă și o bunică blândă și împăciuitoare.

Simt și știu, că acolo unde ești, e mai ușor pentru tine. Că ne veghezi și continui să ne susții în cele bune de le facem. Și vreau să cred că glasul tău răsună acolo printre nori, că îngerii se bucură de cântările tale, iar tu zâmbești împlinită !

Te iubesc și voi prețui mereu lecțiile tale de viață.

Ne este dor de tine...