Sădește un copac în memoria cuiva drag și faci o pădure de iubire. Una nemuritoare.
Pentru cei care intră în parc întâmplător e doar un parc. Se vor plimba pe alei, se vor odihni pe bănci sau la umbra copacilor. Pentru tine, copacul plantat în memoria celui pe care l-ai iubit va ocroti cu umbra lui un om necunoscut care-și caută tihna.
Am început în Lugoj, la finalul anului trecut, unde am plantat 100 de mesteceni. Am continuat, în primăvara 2023, cu Oradea și București. Mergem mai departe, în toamnă, la Constanța și Săcele. Și ne dorim ca în următorii 10 ani să plantăm iubire în fiecare județ din țară.
Dacă doriți să adoptați un copac, alegeți de mai sus orașul și urmați pașii indicați. Apoi trimiteți-ne povestea si fotografia celui drag pe adresa [email protected]
Vă mulțumim!
Update - Vom face un al doilea parc la București, în Str. Preciziei. Dacă doriți să adoptați un mesteacăn, vă rugăm să selectați București 2.
În Banat, în orașul Lugoj, pe aproximativ 6000mp am făcut un parc, cu 100 de arbori. Fiecare copac plantat în memoria celui pierdut are un QR Code care, scanat, duce spre o poveste. Povestea omului pe care îl onorezi in acest fel.